Peste o sută de participanţi sunt aşteptaţi anul acesta la ediţia a III-a a Circuitului Naţional de Şah
„OPEN ŞAH PETROŞANI ”
Datorită premiilor în bani,precum şi al celor peste 113 trofee
personalizate şi 174 de medalii puse în joc,în valoare de peste 4.000 lei,anul
acesta peste o sută de şahişti din întreaga ţară sunt aşteptaţi la ediţia a III-a
a Circuitului Naţional de Şah „Open Şah Petroşani”.
(Foto) Dragoş Nicholas Vişănescu,5 ani,CSM Petroşani, un aspirant la marea performanţă ! |
Pas important spre marea performanţă
Organizatorii susţin că turneul va aduce la Petroşani jucători destul de valoroşi
din Timişoara, Bucureşti,Ilfov, Craiova,Mediaş,Sibiu,Alexandria,Gorj şi desigur
de pe raza judeţului Hunedoara – CS „Vulcan” Vulcan, Clubul de Şah Deva şi clubul
organizator, CSM Petroşani.” Înscrierea turneului „Open Şah Petroşani” în cadrul
Circuitului Naţional de Şah reprezintă un prim pas spre marea performanţă. Este
o acţiune importantă, care în timp va contribui semnificativ la dezvoltarea
şahului din această zonă”, a declarat Gheorghe Scurhan, antrenorul coordonator
de la Clubul Sportiv Municipal Petroşani, cel care a descoperit-o pe maestra
FIDE Daria – Ioana Vişănescu.
Organizatori de renume
În numele Clubului Sportiv Municipal Petroşani aş dori să mulţumesc şi pe
această cale Consiliului Local şi Primăriei municipiului Petroşani,domnului
primar Tiberiu Iacob Ridzi,Direcţiei pentru Sport a judeţului Hunedoara şi Autoritatea
Naţională pentru Sport şi Tineret Hunedoara, pentru sprijinul acordat în
această organizare,precum şi Hotelului Petroşani,director general,doamna Emilia
Tunaru,SC Realcom S.A. Petroşani,director general,domnul Gheorghe Toma şi nu în
ultimul rand Universităţii din Petroşani, rector, prof.univ.dr.ing.Aron Poantă,
acolo unde desfăşurăm an de an această competiţie tradiţională. Concursul este
structurat pe categorii de vârstă: 8 ani, 12 ani,15 ani,Turneul
Debutanţilor,Turneul începătorilor şi Turneul Open General M + F Rating ELO. Competiţia
va debuta oficial miercuri,22 august,orele 9,30, începând cu turneul principal
de seniori şi de la orele 16,00 cu turneele de juniori,fiind arbitrată de arbitrul
principal,Mihai Partenie,Timişoara,Emil Deliman,Mediaş şi Elvis – Alin Apostu,Petroşani.
(Gicuţă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu